Kover Laszlo: Consider că nu am încălcat legislația României în trecut și nu am de gând nici în viitor

Kover Laszlo: Consider că nu am încălcat legislația României în trecut și nu am de gând nici în viitor
Publicat: 05/06/2012, 22:45
Actualizat: 06/06/2012, 10:31

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, spune că statul român are dreptul de a expulza un cetățean membru al unei țări UE dacă a încălcat legislația țării, dar consideră că el nu a încălcat-o în trecut și nu are de gând să o încalce nici în viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, marți seară, într-o conferință de presă, cum comentează afirmațiile premierului Victor Ponta, potrivit cărora poate fi declarat „persona non grata” de către Ministerul român al Afacerilor Externe dacă atitudinea sa va depăși limita legii, Kover Laszlo a spus că el nu a încălcat legislația țării nici în trecut, și nu are de gând să o încalce nici în viitor.

„Consider că statul român are dreptul de a expulza un cetățean membru al unei țări UE dacă a încălcat legislația țării, eu consider că n-am încălcat-o în trecut și nu am de gând nici în viitor. Consider că această expresie vehiculată, de comportament iresponsabil, are o conotație politică, dar eu doresc să mă comport totuși corespunzător. Dar trebuie să admitem că tot ce fac și spun nu poate fi întotdeauna pe placul primului-ministru. Așa sunt regulile politicii și din diferențele de mentalitate și valorice, nu trebuie neapărat să fim de acord unii cu alții”, a declarat președintele Parlamentului Ungar, Kover Laszlo.

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, poate fi declarat „persona non grata” de către Ministerul român al Afacerilor Externe dacă atitudinea sa va depăși limita legii și principiul bunelor relații dintre România și Ungaria, potrivit premierului Victor Ponta.

„Dacă atitudinea sa va depăși limita legii și bunele relații între state, Guvernul nu va ezita să ia măsuri prin Ministerul de Externe”, a spus Ponta.

Întrebat de jurnaliști dacă una dintre măsurile la care se referă este ca președintele Parlamentului ungar să fie declarat „persona non grata” în România, premierul a răspuns că ar putea fi luată și o astfel de decizie.

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a ajuns, marți după-amiază, la Târgu Mureș, urmând să facă o vizită neoficială de câteva zile în Transilvania, în care se va implica în acțiuni electorale ale Partidului Civic Maghiar, al cărui președinte de onoare este.

Kover Laszlo a spus, la sosirea pe Aeroportul din Târgu Mureș, că speră ca după alegeri România și Ungaria să revină la vechile relații.

„Nu sunt aici pentru a discuta despre reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef. Sunt convins că după alegeri apele se vor liniști și vom ajunge iar la relațiile pe care le-am aut cu fostul guvern din România”, a spus Kover, precizând că mai multe declarații va face marți, într-o conferință de presă pe care o va susține la Târgu Mureș.

Potrivit vicepreședintelui PCM Kiss Istvan, programul propus pentru vizita lui Kover Laszlo în județul Mureș includea, marți, localitățile Acățari, Păsăreni, Gălești, Miercurea Niraj,în Eremitu, Sovata, Bălăușeri, Sighișoara.

Kover a participat, marți seară, la festivitatea de încheiere a campaniei PCM pentru Târgu Mureș, iar ulterior ar urma să se îndrepte spre Odorheiu Secuiesc

Miercuri, Kover ar urma să fie prezent în Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc (Harghita) și în Covasna, iar joi – ultima zi programată pentru această vizită – în Sălaj și Satu Mare, a spus Kiss Istvan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor